Cristian Preda (PDL): Regret anunţul făcut de Ponta privind folosirea de către România a dreptului de veto în Consiliul European

Publicat: 16 11. 2012, 16:15
Foto: finantistii.ro

Europarlamentarul PDL Cristian Preda regretă anunţul făcut de către premierul Victor Ponta privind folosirea de către România a dreptului de veto în Consiliul European, deoarece în opinia sa România nu este în poziţia de a repeta, pe dos, scenariul britanic.

În plus, în opinia sa, o astfel de poziție nu va fi primită bine la nivel european.

Ce trebuie ştiut este că există deja un anunţ referitor la folosirea dreptului de veto şi el a fost făcut de către premierul David Cameron, premierul britanic, care a anunţat că va folosi dreptul de veto pentru a bloca un buget care va fi la nivelul celui actual sau mai mare decât cel actual. Anunţul lui Ponta pică pe fondul existenţei deja a unui conflict între cei care vor o menţinere a nivelului bugetului sau o sporire şi cei care se opun acestei soluţii„, a precizat Cristian Preda, potivit Mediafax.

Doi lideri politici și-au anunțat până acum intenția de a utiliza dreptul de veto de sens contrar – David Cameron anunţând că va opune veto-ul dacă se măreşte bugetul şi Ponta, dacă nu se măreşte bugetul.

În Uniunea Europeană se caută un consens, nu se folosesc ameninţări de acest fel. Regret că Ponta încearcă să joace pe dos soluţia britanicilor, care nu sunt foarte bine văzuţi. (…) Nu cred că anunţul lui Ponta va fi foarte bine primit. În acest moment, se caută o soluţie. Nu aşa sporeşti şansele pentru un compromis. Regret că un asemenea anunţ a fost făcut, nu suntem în poziţia de a repeta pe dos scenariul britanic„, a mai spus Cristian Preda.

Joi, premierul Ponta a anunțat că dacă bugetul UE ar putea fi redus în domeniul agriculturii sau coeziunii politice, România va avea o ”poziție fermă și nenegociabilă, invocând inclusiv folosirea dreptului de veto”.