Cristian Preda: La referendum s-au folosit tehnici noi de fraudare

Publicat: 09 09. 2012, 22:29

Europarlamentarul PDL Cristian Preda a comentat duminică, în cadrul emisiunii ”Sub semnul întrebării” de pe B1 TV, tehnicile de fraudare folosite de USL la refendumului din 29 iulie, apreciind că unele au fost ”inovative” și ”destinate să sporească numărul votanților.”

S-a folosit tehnica de umflare a datelor, care la un moment dat ne dădea impresia că de la 17:30 la 18:30 se vot mai mult decât până la 17” a spus Preda.

”Transportul votanților la urne îl avem consemnat în anale din 1931, la primul vot. Turismul electoral nu a fost inventat nici în vremea lui Iliescu, nici a lui Băsescu. Ce s-a folosit acum a fost stricarea CNP-ului. Pentru a nu identifica frauda, în locul CNP-ului normal avem o eroare – o cifră în minus, ori cifre care nu corespund niciunui CNP” a mai spus Preda.

Declarațiile lui Cristian Preda le completează pe cele ale procurorului-şef al DNA, Daniel Morar, care a declarat că la referendum au votat, în localităţile de domiciliu, militari aflaţi în Afganistan, deţinuţi aflaţi în închisoare, dar şi decedaţi. (Detalii AICI).

Cristi Preda, despre frauda la referendum

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: