Cristian Preda: Dacă Ponta vrea alegeri înainte de 9 decembrie, poate să-și dea demisia

Publicat: 02 09. 2012, 16:37

Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda a declarat, duminică, înaintea şedinţei democrat-liberalilor, că, dacă premierul Victor Ponta doreşte alegeri parlamentare înainte de 9 decembrie, are posibilitatea de a-şi da demisia, anunță Mediafax.

„Este o chestie foarte simplă. Dacă Victor Ponta vrea alegeri înainte de 9 decembrie, are posibilitatea de a-şi da demisia şi de a bloca apoi orice numire ulterioară a unui guvern. Asta există din punct de vedere tehnic”, a precizat Cristian Preda.

Prim-vicepreședintele PDL a explicat că alegerile la termen nu pot fi organizate pe 25 noiembrie, altfel ar fi încălcat textul Constituției, care spune că că din momentul în care se ţin alegerile până când se reuneşte noul Parlament trebuie să treacă maximum 20 de zile.

„În condiţiile în care mandatul actualului Parlament se termină pe 19 decembrie, dacă am fi făcut alegeri pe 25 am fi putut reuni Parlamentul cel mai târziu pe 15. Ar fi însemnat asta ca în mod voit să încălcăm textul Constituţiei chiar şi pentru 4 zile. Noi nu credem că se pot da perioade de graţie 3 zile, 4 zile cum vrea Victor Ponta, pentru a încălca textul constituţional. Şi ne aşteptăm la un comportament mult mai atent la aceste detalii din partea unora care i-au reproşat preşedintelui încălcarea Constituţiei”, a mai adăugat Cristian Preda.

Potrivit lui Preda, alegerile puteau fi stabilite între 2 decembrie şi 17 martie când expiră cele trei luni prevăzute de Constituţie în interiorul cărora trebuie organizate alegerile.

„Au ales 9 decembrie, e foarte bine într-un sens, că e după vacanţa asta de Sf. Andrei şi Ziua Naţională, pentru că lumea iarăşi ar fi putut fi cu gândul la altceva”, a mai spus el.

Guvernul a stabilit, sâmbătă, că alegerile parlamentare vor avea loc în 9 decembrie. La începutul şedinţei, premierul Victor Ponta preciza că Guvernul va adopta ziua de 2 decembrie pentru alegerile parlamentare, dar i-a cerut ministrului pentru relaţia cu Parlamentul, Dan Şova, să aibă discuţii cu PDL pentru data de 25 noiembrie.