Cristian Preda a reluat, sâmbătă, într-o conferință de presa, susținută la sediul ARD, apelul către premierul Victor Ponta privind demiterea miniștrilor acuzați vineri de ANI, cerând totodată Uniunii Social Liberale să își desfășoare campania într-un mod ”decent”, fără “limbaj suburban”.
„L-am văzut, de asemenea, pe primul-ministru solidarizându-se cu miniştrii acuzaţi de ANI deşi în urmă cu un an, atunci când a fost vorba de cazul Botiş, s-a arătat surprins că ministrul Botiş nu este demis imediat de primul-ministru”, a afirmat prim-vicepreşedintele PDL, completând că ARD cere „desolidarizarea USL de personajele anchetate penal”.
Preda a amintit că fostul ministru al Muncii Ioan Botiş a fost demis de fostul premier Emil Boc în mai puţin de 24 de ore, iar acum premierul Ponta „spune că nu-i pasă, că nu ar considera utilă demiterea a trei miniştri doar ca să arate bine lucrurile în raportul MCV”.
„Niciunul dintre lucrurile de acest fel nu trece neobservat. Ideea că întrucât e campanie lucrurile acestea nu s-ar vedea este o greşeală, o eroare. Evident că toate aceste lucruri sunt consemnate şi la fel cum s-a întâmplat şi în alte cazuri legate de Guvernul Ponta, orice tărăgănare este inutilă pentru că până la urmă Victor Ponta a cedat în cazurile care i s-au prezentat până acum deşi a lăsat să treacă ceva timp. Puţină celebritate nu strică”, a spus Cristian Preda.
Europarlamentarul PDL a cerut şi o dezbatere electorală în jurul soluţiilor economice propuse de ambele părţi, nu prin „folosirea unui limbaj suburban, sub standardele pe care le presupune spaţiul public”. Preda a dat ca exemple expresia „prostituaţi perpetuu” folosită joi de Crin Antonescu, precum şi apelativul „jigodie frustrată”, adresat de secretarul general adjunct al Guvernului, Dan Mihalache, şefului ANI, Horia Georgescu.