Cristian Diaconescu: Reîmpărțirea zonelor de influență, o temă cât se poate de prezentă pe masa negocierii. Pentru România, subiectul trebuie să rămână foarte sus pe agendă, indiferent de ce se va întâmpla militar (VIDEO)

Cristian Diaconescu: Reîmpărțirea zonelor de influență, o temă cât se poate de prezentă pe masa negocierii. Pentru România, subiectul trebuie să rămână foarte sus pe agendă, indiferent de ce se va întâmpla militar (VIDEO)
Foto: Facebook

Cristian Diaconescu, președintele PMP, a vorbit despre desfășurarea militară rusească de la frontierele Ucrainei și spune că reîmpărțirea zonelor de influență este o temă „cât se poate de prezentă pe masa negocierii” dintre SUA și Rusia.

Din punctul de vedere al României, Poloniei și statelor baltice, subiectul trebuie să rămână foarte sus pe agendă, indiferent de ce se va întâmpla din punct de vedere militar, a explicat fostul șef al diplomației române, vineri, la „Bună, România!” cu Radu Buzăianu.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Cristian Diaconescu, pe B1 TV: „Sunt mari șanse să nu se ajungă la o confruntare directă, dar în ceea ce privește aspectele de reîmpărțire a zonelor de influență se pare că această temă este cât se poate de prezentă pe masa negocierii”

Întrebat dacă există într-adevăr o oportunitate gepolitică pentru România, cum sugera Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, sau mai degrabă situația din regiune reprezintă un mare pericol, Cristian Diaconescu a explicat: „Eu aș așeza lângă discursul domnului Geoană discursul lui Jack Sullivan, care este consilierul de securitate națională al lui Biden, fost diplomat de carieră, care a spus, de altfel, a reluat și subliniat și președintele american, în acest moment este o situație de pericol mai serioasă privind vecinătatea și au nominalizat Polonia și România, decât Ucraina însăși, deci datele sunt mult mai complicate decât ceea ce se vede public și, în orice caz, mizele, inclusiv cele privind crearea unui nou spațiu de securitate european, a scăpat acest element, este o temă convenită de Biden și Putin, vom vedea ce înseamnă din punct de vedere al negocierii un astfel de proiect”.

„Toate acestea se întâmplă pe fundalul desfășurării unor forțe militare impresionante, cu o capacitate ofensivă evidentă. Discuția privind o zonă buffer, mă rog, care să cuprindă și Ucraina, poate merge în mai multe direcții, deci nu știu neapărat despre ce oportunitate vrea să discute domnul Mircea Geoană. Ce pot să vă spun este că simpla desfășurare militară pe teritoriul României nu reprezintă soluția absolut acoperitoare din această perspectivă”, a adăugat fostul ministru.

Referitor la declarația făcută de șeful forțelor armate britanice, care spunea că o eventuală invazie a Federației Ruse în Ucraina ar putea fi la o scară „nemaivăzută de la Al Doilea Război Mondial”, președintele PMP a spus: „Este fără îndoială o evaluare care și mie mi se pare, indiferent de dramatismul său, destul de corectă. Să nu uităm, ar însemna un război deschis într-un spațiu limitrof României și, din această perspectivă, aspectele dramatice, dar mai ales de securitate vor fi cât se poate de grave. Sper, încă o dată, că nu se va întâmpla așa ceva. Vreau să vă spun și dumneavoastră, și celor care ne urmăresc faptul că, așa cum arată semnalele în acest moment, sigur, speculative, depinde până la urmă de decizia finală luată de Moscova, sunt mari șanse să nu se ajungă la o confruntare directă, dar în ceea ce privește aspectele de reîmpărțire a zonelor de influență se pare că această temă este cât se poate de prezentă pe masa negocierii”.

„Biden i-a informat într-o primă etapă pe principalii decidenți europeni, pe italieni, pe francezi, pe germani, pe britanici, în legătură cu rezultatele acestor discuții, a făcut și informarea la B9 pentru flancul estic, dar din punctul de vedere al României, Poloniei, statelor baltice foarte sus pe agendă trebuie să rămână acest subiect, indiferent ce se va întâmpla din punct de vedere militar”, a mai precizat Cristian Diaconescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`