Cristian Diaconescu : PMP, parte din soluțiile societății românești. Partidul nostru este deschis la un dialog sincer cu toate formațiunile politice pentru gestionarea treburilor țării în aceste vremuri complicate
Partidul Mișcarea Populară (PMP) și-a ales recent o nouă conducere iar acum anunță foarte structurile formațiunii funcționează la capacitate maximă. Potrivit reprezentanților partidului, PMP se poziționează în ”opoziție totală față de actuala putere, dar și față de forțele de stânga sau extremiste din Parlament”.
”Partidul Mișcarea Populară este o formațiune națională, de dreapta, care militează pentru promovarea valorilor românești, într-o societate democratică, membră a UE și integrată în structurile euro-atlantice”, a precizat Cristian Diaconescu, președintele PMP, potrivit unei postări de pe pagina de Facebook a partidului.
Totodată, liderul PMP precizează că formațiunea pe care o conduce este deschisă dialogului cu celelalte partide „pentru gestionarea treburilor țării”.
”Partidul nostru este deschis la un dialog sincer cu toate formațiunile politice pentru gestionarea treburilor țării în aceste vremuri complicate. Specialiștii PMP lucrează la foc continuu cu autoritățile locale și centrale pentru combaterea pandemiei și vin cu soluții concrete pentru depășirea crizei economice. În același timp, primarii, consilierii județeni și locali ai PMP din toată țara sunt conectați continuu la problemele țării și contribuie activ la îmbunătățirea vieții de zi cu zi, a românilor. (…)
PMP este un partid adânc înfipt în realitățile românești și vine cu o mare experiență politică și cu numeroase răspunsuri, de-a lungul anilor, la nevoile societății românești. Partidul nostru este parte din soluțiile la permanentele transformări din zilele noastre. De aceea suntem cu arma la picior pentru fiecare provocare”, a mai declarat Cristian Diaconescu.
Cristian Diaconescu : PMP, parte din soluțiile societății românești. Partidul nostru este deschis la un dialog sincer cu toate formațiunile politice pentru gestionarea treburilor țării în aceste vremuri complicate