Cristian Diaconescu (PMP): Este iminentă o criză militară în apropierea granițelor noastre

Cristian Diaconescu (PMP): Este iminentă o criză militară în apropierea granițelor noastre
Foto: Facebook

Cristian Diaconescu, președintele PMP, a avertizat că există pericolul să reizbucnească războiul în zona Mării Negre și a reliefat „iminența unei escaladări”, având în vedere evoluțiile geopolitice din ultima perioadă, care au culminant cu criza migranților la granița dintre Polonia și Belarus.

Cristian Diaconescu: „Ar fi necesar un semnal puternic transmis și de la București, dar, din păcate, politicienii noștri se ocupă de altceva”

„Este adevărat, suntem într-o situație de insecuritate la frontierele noastre. Dacă putem observa, după încheierea Războiului Rece, cele mai multe crize militare s-au desfășurat în regiunea est-europeană, pe direcția Balcani – Orientul Mijlociu. Acum, cu criza migranților, este o escaladare inutilă, creând o vulnerabilizare a zonei”, a adăugat Cristian Diaconescu, fost șef al diplomației române.

Potrivit președintelui PMP, evoluțiile de la Marea Neagră din ultima perioadă au determinat NATO să decidă o reacție imediată și adecvată, în cazul unei crize militare.

„Ar fi necesar un semnal puternic transmis și de la București, dar, din păcate, politicienii noștri se ocupă de altceva”, a mai spus fostul ministru Cristian Diaconescu.

Declarațiile liderului PMP vin în contextul în care la frontiera ruso-ucraineană se înregistrează o nouă acumulare de trupe militare ruse, a doua din acest an după cea din primăvară, dar și pe fondul crizei de la frontiera polono-belarusă, unde regimul Lukașenko este acuzat că a facilitat sosirea migranților din Orientul Mijlociu ca tactică hibridă pentru a crea o nouă criză pe continent.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`