Cristian Diaconescu, despre cazul fratelui preşedintelui: Băsescu a reacţionat ca un adevărat om de stat

Cristian Diaconescu, despre cazul fratelui preşedintelui: Băsescu a reacţionat ca un adevărat om de stat

Preşedintele Băsescu „a reacţionat consecvent în sprijinul justiţiei şi al independenţei acesteia ca un adevărat om de stat, a declarat candidatul PMP la prezidenţiale, Cristian Diaconescu.

„Terfelirea Codruţei Kovesi, procurorul-şef al DNA şi a Liviei Stanciu, preşedintele ICCJ reprezintă, în fapt, principalul scop al întregului demers vizând distrugerea independenţei justiţiei”, a spus Diaconescu, pentru Mediafax.

Diaconescu a spus că, în aceste împrejurări, preşedintele Băsescu a reacţionat constant „ca un adevărat om de stat”.

„Nu este o coincidenţă faptul că în România şi Polonia spaţiul public este ocupat cu două teme similare, care pot afecta stabilitatea statelor respective. Nu este o coincidenţă faptul că se încearcă afectarea credibilităţii a doi lideri pro-occidentali si pro-americani, prim-ministrul Tusk şi preşedintele Băsescu. Este de neînţeles cum politicieni de dreapta, care se delimitează astăzi de Traian Băsescu arată ca nu înţeleg nimic din miza acestei lupte”, a mai declarat Cristian Diaconescu.

Mircea Băsescu a fost dus, vineri seară, în arestul Poliţiei Capitalei, după ce magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile, hotărâre pe care apărătorul lui a contestat-o la Curtea de Apel.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`