Liderul liberal Cristian Bușoi a declarat miercuri, pentru B1 TV, că pensiile au crescut „semnificativ” pentru 3,8 milioane de persoane. El a mai precizat că nu aveau cum să nu apară și greșeli la recalculare, dat fiind că au fost analizate cinci milioane de dosare. Acestea, însă, trebuie remediate urgent de funcționari.
Declarațiile au fost făcute în emisiunea „Bună, România!”, moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir pe B1 TV.
„Pentru 82% din pensionarii României, 3,8 milioane, pensiile au crescut în mod semnificativ. Există o categorie, printre care se numără și pensionarii speciali, care în urma recalculării se dovește că nu ar trebui să crească pensia ba chiar, pe principiul pentru care toți au militat și să nu mai fie inechități – la condiții egale, la timpi egali munciți să existe pensii similare – pensiile nu cresc, ele pot pe hârtie să se diminueze, dar oamenii vor primi în septembrie pensia din acest moment. Deci e lege, așa va fi.
În mod regretabil, există multe situații de recalculări greșite sau oameni nemulțumiți care cer recalculare. Poate pentru o bună parte din ei se va dovedi că nu a fost o greșeală, dar e dreptul lor și trebuie s-o facă.
Cei din administrație trebuie urgent să îndrepte aceste greșeli. Nu e o chestiune politică, sunt doar niște funcționari. Când vorbim de 5 milioane de dosare de recalculat se mai pot strecura greșeli”, a declarat Cristian Bușoi, pentru B1 TV.