PNL nu va tăia pensii și salarii, ci le va crește „în mod responsabil”, iar scenariul potrivit căruia, odată cu instalarea Guvernului Orban, vor începe măsurile de austeritate „nu este decât o poveste de propagandă a PSD”, a afirmat, luni seară, în direct pe B1 TV, eurodeputatul Cristian Bușoi.
„Povestea aceasta cu austeritatea, care vine odată cu o guvernare de centru-dreapta, odată cu guvernarea PNL, nu este decât o poveste de propagandă a PSD și a Guvernului, care a fost demis și care nu se lasă plecat de la Palatul Victoria. Cred că lucrurile sunt foarte clare. A spus-o foarte clar Președintele României, a spus-o și premierul desemnat, o spunem și noi. Nu avem în plan și nu se va întâmpla să ne întâlnim cu situații de tăieri de pensii, de salarii”, a declarat Cristian Bușoi, în emisiunea „Dosar de politician” moderată de Silviu Mănăstire.
Întrebat dacă PNL va crește salariile și pensiile, eurodeputatul liberal a răspuns: „În mod sustenabil, în mod responsabil, în funcție de posibilitățile și felul în care evoluează economia, și nu în mod iresponsabil, cum a făcut PSD – atunci când a făcut-o, că mai mult a promis decât a făcut. Cele mai importante creșteri le-a împins după 2020, promițând de fapt, și nefăcând în realitate”.
Cristian Bușoi a subliniat că primul pas al guvernării PNL este „acela de a construi un buget responsabil pentru anul 2020”, care să se încadreze în limita de deficit bugetar stabilită la 3%.
„Deocamdată, angajamentul pe care îl facem este acela că nu va fi vorba de tăieri, scăderi, așa cum în mod mincinos încearcă să acrediteze ideea propaganda PSD. Primul pas va fi acela de a construi un buget responsabil pentru anul 2020, care să se încadreze în deficitul de 3%, care este o chestiune, nu doar asumată între noi și Comisia Europeană sau partenerii noștri internaționali, ci și garantul că avem acces la piețele financiare internaționale și la împrumuturi la dobânzi rezonabile, și că rămânem, totuși, într-o zonă a credibilității, în relație cu cei cu care avem nevoie să dezvoltăm relații financiare și economice la nivel internațional”, a explicat eurodeputatul Cristian Bușoi.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.