Christine Lagrade este pe cale să devină prima femeie președinte din istoria Băncii Centrale Europene, în condițiile în care Comisia pentru Afaceri Economice și Monetare a oferit, miercuri seară, prin vot, un aviz pentru susținerea sa, anunță joi europarlamentarul PNL Cristian Bușoi.
„Am participat, ieri, la audierea din Comisia pentru Afaceri Economice și Monetare, ECON, din Parlamentul European, precum și la votul final pentru susținerea domniei sale în această funcție. Votul pozitiv primit din partea ECON este necesar din punct de vedere politic pentru ca doamna Lagarde să meragă mai departe, cu încredere, în fața liderilor UE. După consultarea Parlamentului European, decizia finală pentru numirea președintelui Băncii Centrale va fi luată de Consiliul European, cu majoritate calificată”, a mai scris Cristian Bușoi pe pagina sa de Internet.
Vicepreședintele PNL speră că, dacă va fi aleasă în fruntea BCE, Christine Lagarde va trebui să aducă o schimbare în politicile monetare europene. În acest context, Cristian Bușoi a enumerat o serie de provocări cu care se va confrunta ea la șefia instituției bancare.
„În calitate de președinte al Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde va trebui să garanteze stabilitatea financiară a Uniunii; eficientizarea politicii economice europene, dezvoltarea economiei în UE, lupta împotriva schimbărilor climatice și menținerea independenței Băncii Centrale fiind printre cele mai importante provocări la care trebuie să răspundă Christine Lagarde, după ce va ocupa funcția de președinte al Băncii Centrale Europene.
Nu în ultimul rând, pe agenda de priorități a viitorului președinte al Băncii Centrale trebuie să se afle păstarea stabilității zonei euro”, a mai adăugat Cristian Bușoi.