Cristian Bușoi: Maia Sandu și echipa de conducere din Republica Moldova au reușit să își câștige încrederea UE cu o agendă pro-reformistă, promisiuni respectate și un mesaj clar de parteneriat (VIDEO)
Președinta Maia Sandu și echipa de conducere din Republica Moldova au reușit să își câștige încrederea Uniunii Europene, cu o agendă pro-reformistă, cu promisiuni care au fost respectate și cu un mesaj foarte clar de parteneriat cu UE, a declarat eurodeputatul PNL Cristian Bușoi, miercuri, pe B1 TV, la „Actualitatea” cu Tudor Mușat.
Cristian Bușoi (PNL), pe B1 TV: Foarte mulți colegi din Parlamentul European au privit-o pe Maia Sandu cu atenție, simpatie și încredere
Întrebat de ce a fost important discursul istoric pe care l-a susținut președinta Republicii Moldova, miercuri, în Parlamentul European, liberalul a explicat: „A fost un moment foarte important pentru că, în primul rând, a fost un discurs foarte bun al președintelui Maia Sandu, un discurs puternic, un discurs care a fost foarte bine receptat de plenul Parlamentului European”.
„Au fost și foarte mulți colegi în sală și, m-am uitat în jurul meu, au privit-o cu atenție, cu simpatie și cu încredere, pentru că Maia Sandu și echipa de conducere din Republica Moldova, prim-ministrul Gavrilița, președintele parlamentului și toți ceilalți, au reușit să își câștige încrederea Uniunii Europene, conducătorilor instituțiilor Uniunii Europene, cu o agendă pro-reformistă, cu promisiuni care au fost respectate și cu un mesaj foarte clar de parteneriat cu Uniunea Europeană”, a continuat Cristian Bușoi.
El a explicat că și contextul este important.
„Uniunea Europeană este puternic mobilizată în a sprijini Ucraina și în a face tot posibilul pentru a renunța la dependența față de produsele energetice din Rusia. Cărbunele este deja interzis la importuri, e o discuție acum pe tema produselor petroliere, deloc simplă, vedem ce va fi. Astăzi s-a publicat RepowerEU, planul de acțiune și câteva inițiative legislative ca în câțiva ani să reducem și apoi să eliminăm total importurile de gaz din Rusia către Uniunea Europeană”, a adăugat oficialul.