Cristian Boureanu a declarat, marți seară, că ședința de la Camera Deputaților care se desfășoară este una care, conform Constituției, nu există, deoarece sesiunea nu este publicată în Monitorul Oficial.
Mai mult, acuzațiile aduse Robertei Anastase de către Comisia juridică sunt ireale, deoarecea ea este acuzată că a condus o ședință comună a Camerelor Parlamentului care nu a existat, a precizat Boureanu.
„Chiar și acuzațiile făcute de Comisia juridică sunt total ireale. Deci, precizez, nu ilegale, ireale. Doamna Roberta Anastase este acuzată de modul în care a condus o șeidnță a Plenurilor comune care nu a existat, deci nu dânsa a condus acele ședințe,” a declarat acesta.
El a mai spus că UDMR nu a votat suspendarea lui Vasile Blaga, dar a asigurat cvorum prin prezența lor la ședință.