Crin Antonescu: Vorbesc cu Victor Ponta despre revizuirea Constituției, nu despre viitorul USL

Publicat: 01 04. 2013, 16:25

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că la întâlnirea pe care o are cu premierul Ponta, luni, nu se discută viitorul USL sau alte teme politice, ci revizuirea Constituției.

”Aflând că transmiteți știri năprasnice despre ruperea USL, despre tensiuni îngrozitoare, am ieșit să spun că discut cu premierul și discutăm liniștit despre lucrările forumului Constituțional, despre calendr, despre modalitatea în care putem să ajutăm această dezbatere publică despre subiectul Constituției care se va prelungi până la jumătatea lunii mai. Nu sunt în discuție teme politice de felul relațiilor din USL, nu se discută despre procurori, nu se discută și nu se rupe nimic”, a afirmat Antonescu.

Totodată, președintele PNL consideră că divergențele pe care le are cu premierul cu privire la numirea șefului DNA nu vor duce la ruperea Alianței, declarând că acest subiect este doar o speranță pentru unii.

„Nu am regăsit nicio declarație dură a premierului la adresa PNL. Nu există nicio notă de duritate la adresa partidului. Nu am vorbit despre iminentă rupere a USL, ci am apus pur și simplu că o asemnea ipoteză nu mi se pare fezabilă, nu mi se pare că ne permitem așa ceva. Punctele de vedere, ale mele și ale premierului, sunt cunoscute, rămân valabile și eventual vom relua această discuție la nivel public dupîă ce propunerile vor fi făcute.Faptul că avem o poziție divergentă, categoric o avem, pe un anumit subiect nu înseamnă nici un conflict politic între noi sau între partidele noastre, iar chestiunea cu USL rămâne o himeră sau o speranță pentru unii ”, a afirmat Crin Antonescu.

Întrebat despre numirea Codruței Kovesi la șefia DNA, liderul PNL a reiterat faptul că nu este de acord cu numirea acesteia.

Premierul Victor Ponta a spus că a discutat cu Crin Antonescu despre intenţia sa de a o numi pe Laura Codruţa Kovesi la şefia DNA, precizând că acesta va vedea, în momentul în care va ajunge preşedinte, că în viaţă iei şi „decizii care nemulţumesc un jurnalist”. (Detalii AICI)

Conform unor surse citate de B1 TV, PSD pregătește ieșirea din USL și formarea unei noi majorități parlamentare, existând posibilitatea unei alianțe cu UDMR și cu minoritățile naționale. (Detalii AICI)

Crin Antonescu: Discut cu premierul despre Constituție, nu despre viitorul Alianței

http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf

Embed: