Crin Antonescu: Victor Ponta nu practică separația puterilor în stat
Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică, la Deva, că premierul Victor Ponta nu practică separația puterilor în stat.
„Avem de-a face, din păcate, cu un partener – şi mă refer la Victor Ponta şi la partidul pe care domnia sa îl conduce – care nu înţelege şi nu practică aşa cum se cuvine separaţia puterilor în stat între Executiv şi Legislativ. Un prim ministru şi un partid care cred că deciziile se iau la partid, se comunică de la Palatul Victoria şi se execută la Palatul Parlamentului. Nu, asta nu, niciodată! (…) Asta nu s-a întâmplat şi nu se va întâmpla câtă vreme PNL va fi la putere. Este un principiu fundamental şi, dacă nu îl respectăm, atunci chiar nu ne trebuie Parlament”, a afirmat Crin Antonescu, duminică, în faţa participanţilor la Conferinţa de alegeri a PNL Hunedoara.
„Un prim ministru şi un partid care cred că deciziile se iau la partid, se comunică de la Palatul Victoria şi se execută la Palatul Parlamentului. Nu, asta nu, niciodată”, a adăugat el.
Pe de altă parte, liderul PNL susține că Victor Ponta nu ar fi ajuns premier fără partidul său.Potrivit acestuia, „Parlamentul este altceva decât cred uneori domnii Ponta şi Zgonea, împreună şi separat”.
„Într-un atac populist de o mare gravitate la adresa ideii de democraţie, Traian Băsescu, Emil Boc şi PDL au făcut un tapaj întreg în România pentru desfiinţarea uneia dintre Camere, pentru reducerea Parlamentului, pentru că, de fapt, nu puteau să spună ceea ce îşi doreau: să nu mai avem Parlament deloc. Ei bine, ne-am luptat, am înfiinaţat USL, am împiedicat acest lucru, dar l-am împiedicat pentru a apăra Parlamentul, pentru a avea Parlamentul, pentru a folosi democratic Parlamentul. Parlamentul este altceva decât cred uneori domnii Ponta şi Zgonea, împreună şi separat”, a spus Antonescu.
Totodată, el spune că unii miniștri PNL sunt executanți ai lui Ponta.
De asemenea, Antonescu a vorbit și despre numirea lui Iohannis în funcția de vicepremier și ministru la Interne.
”Iohannis a fost considerat un fel de scindare. Cum am putut să ne permitem să îl propunem pe Iohannis? Că nu este un om foarte simpatic. Dacă ai minte, pe un asemenea om îl pui să lucreze pentru țară în partidul tău”, a afirmat liderul PNL.