Crin Antonescu: Traian Băsescu s-a lăsat folosit de Angela Merkel
Preşedintele interimar Crin Antonescu a declarat vineri, în cadrul unei emisiuni televizate, că Traian Băsescu s-a lăsat folosit de Angela Merkel, susținând că România se afla „într-o situaţie foarte convenabilă”pentru cancelarul german.
Întrebat dacă crede că Traian Băsescu s-a lăsat folosit de Angela Merkel, preşedintele interimar a răspuns: „Da, da. Pentru că, repet, Traian Băsescu nefiind interesat, nefiind poate capabil, neavând poate dorinţa de a-şi asuma acest rol, repet, al României la masa Europei, şi fiind preocupat doar de jocurile interne, de munca sa migaloasă, tenace, ca sub paravanul separaţiei puterilor în stat şi Procuraturii ultraperformate să ţeasă aici un regim cvasiautoritar în care, de fapt, toată puterea să se concentreze încet-încet în mâinile unui singur om, a conferit tuturor partenerilor externi aceste facilităţi, aceste comodităţi, să spun aşa, în legătură cu România, ceea ce l-a făcut să fie foarte preţios într-un moment în care, din diferite motive, şi SUA şi UE, care să nu zic că înseamnă Germania, dar în care Germania înseamnă foarte mult, să nu aibă chef de complicaţii în România„.
Antonescu susține că Traian Băsescu şi guvernele sale au reprezentat o Românie „pasivă, obiect” la masa discuţiilor în cadrul Uniunii Europene.
„Nu obiect, dar în niciun caz actor”, a precizat preşedintele interimar, potrivit Mediafax.
Totodată, președintele interimar consideră că, pe plan extern, România a fost un partener „foarte comod pentru alţii şi foarte puţin profitabil pentru ea însăşi”.