Crin Antonescu: „Traian Băsescu este o epavă politică, prin discurs, atitudine, aspect şi comportament"

Publicat: 20 07. 2012, 18:34

Preşedintele interimar Crin Antonescu a declarat, vineri seară, la Cotroceni, că Traian Băsescu este „o epavă politică, prin discurs, atitudine, aspect şi comportament”, iar miza referendumului este ca „întreaga Românie să fie salvată de la a ajunge o epavă”.

„Delirul iresponsabil al lui Traian Băsescu face rău României, pentru că astfel de declarații sunt preluate de presa străină. Imaginea României se poate deprecia din nou, fie pentru că unii l-ar putea crede, fie că ar putea realiza în ce stadiu a ajuns acest om care a condus și vrea să mai conducă România. Este o epavă politică prin discurs, prin atitudine, prin aspect, prin comportament. (…) Pe mine Traian Băsescu nu a reușit niciodată să mă sperie. Îi cer pentru bunul simț public să renunțe la astfel de mijloace de luptă, la astfel de declarații care ne compromit în ochii celor pentru care contăm”, a declarat Antonescu.

Declarația acestuia vine după ce președintele suspendat Traian Băsescu l-a numit joi seară „paiața de la Cotroceni”, catalogând actualul Guvern drept „clica sa de ticăloși”.

„Acum paiața de la Cotroceni a încercat destructurarea structurilor de securitate a statului român. Țara este vândută de o clică de ticăloși”, a spus Băsescu.

Antonescu: Băsescu, o epavă politică prin aspect

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_21795').select();" id="embed_text_21795" />