Crin Antonescu: Suntem la un pas de un coșmar / Avem nevoie de o coaliție pro-occidentală cu PSD, PNL, USR și UDMR
Crin Antonescu, fost președinte PNL, a declarat duminică seară, după închiderea urnelor, că România are absolută nevoie de „o coaliție pro-occidentală”, deoarece „suntem la un pas de un coșmar”.
Crin Antonescu: E nevoie de o coaliție pro-occidentală
„Cred că este absolut evident că șansa celor care vor să păstrăm calea occidentală este nu un guvern de uniune națională, cum greșit este numit, pentru că și așa-zis suveraniști fac parte din națiune și vor fi partide reprezentate în Parlament, ci o coaliție pro-occidentală care este clară, nu știu în ce ordine, dar cu PSD, cu PNL, cu USR, cu UDMR. Alta nu există.
Și măcar în al 12-lea ceas, oameni care semnau hârtii stupide că nu vor face guvern cu PSD-ul, deși erau în guvern, oameni care, săptămâna trecută, după ce am avut fenomenul Georgescu, se răfuiau cu PSD-ul și cu PNL-ul, vor înțelege, totuși, că suntem la un pas de un coșmar și că asta este singura formulă, indiferent cine sunt liderii partidelor actuale”, a declarat fostul lider liberal, pentru Antena 3 CNN.
Crin Antonescu, despre suveraniști
Acesta a mai spus despre partidele suveraniste că, în ciuda a ceea ce afirmă, nu au nicio soluție pentru România: „Cei care doresc să respingă practicile, clasa politică, establishment-ul politic, locurile de siguranță de până acum au căpătat nejustificat, din punctul meu de vedere, dar justificat, din punctul lor de vedere, care contează, un sentiment de identitate, de apartenență și sentimentul că fac o revoluție. Sigur că ăsta e coșmarul care ne pândește, pentru că beneficiarii sunt niște oameni, când nu sunt șarlatani direct, sunt niște oameni care nu au cu adevărat nicio soluție în România”.
„Cu aceste partide vai de capul lor, cu aceste instituții vai de capul lor, totuși, singurele lucruri care s-au făcut și singurele ce certitudini și singurele șanse pe care toți le-am avut în acești 20 de ani din urmă au fost cele care țin de apartenența la Uniunea Europeană, de apartenența la NATO, de apartenența la civilizația occidentală. Pentru că de fapt, și domnul Georgescu, și ceilalți apostoli, în ghilimele, ai acestei revoluții în ghilimele, asta contestă întreaga: civilizația și valorile occidentale, nu doar NATO, nu doar UE”, a mai declarat Crin Antonescu, pentru Antena 3 CNN.