Crin Antonescu dă vina pe Daniel Constantin pentru eşecul Alianţei de Centru Dreapta PNL-PC. Preşedintele PNL atrage atenţia că liderul conservatorilor pare mult mai apropiat de Partidul Social Democrat decât de liberali.
Cu toate acestea, liderul PNL spune că nu s-ar opune unei eventuale alianţe între PC şi PSD.
„Ar fi câteva explicaţii pentru faptul că nu a funcţionat Alianţa de Centru Dreapta. Sentimentul meu a fost acela că Daniel Constantin e mult mai apropiat de PSD. Nu m-a deranjat deloc chestiunea asta că doar și eu sunt aliat cu PSD, dar n-am simțit loc pentru așa ceva. Dacă vor să oficializeze legătura cu PSD e foarte bine, trebuie să întrebe și PSDul. Pentru noi, chiar nu e o preocupare dramatică și urgentă”, este de părere Crin Antonescu.
Liderul PNL a ţinut să sublinieze faptul că partidul său şi-a respectat toate angajamentele din cadrul Alianţei de Centru-Dreapta.
De altfel, Partidul Conservator a fost mereu reprezentat la toate întrunirile din cadrul USL, motiv pentru care nu crede că membrii PC ar avea de ce să se simtă daţi la o parte de la masa deciziilor.
Deşi Crin Antonescu susţine că alianţa cu PC rămâne în vigoare, declaraţiile conservatorilor din ultima vreme confirmă existenţa unor tensiuni între cele două formaţiuni. Partidul Conservator a anunţat deja că protocolul ACD nu mai există, motiv pentru care pe viitor va face declaraţii doar în numele său.
Potrivit vicepreşdintelui Bogdan Ciucă, acest lucru nu înseamnă neapărat dizolvarea alianţei, ci doar o delimitare a poziţiilor politice.