Candidatul la prezidențiale, Crin Antonescu, a mărturisit, pe rețelele de socializare, că el nu crede că fiecare popor își merită conducătorii.
„Se spune că fiecare popor își merită conducătorii. Eu nu cred asta”, așa a început mesajul transmis de Crin Antonescu, pe rețelele de socializare.
„România a crescut. Oamenii s-au maturizat. Societatea românească s-a ridicat mai repede, mai mult și mai frumos decât conducătorii ei. Și cred cu tărie că cei care conduc țara trebuie să fie pe măsura oamenilor pe care îi reprezintă”, a scris el.
Candidatul la prezidențiale susține că președintele trebuie să fie „primul cetățean al țării”.
„Președintele nu trebuie să fie primul politician al țării și atât. Trebuie să fie primul cetățean al țării. Să fie un model de curaj, de omenie, de luciditate”, a adăugat Antonescu.
„Am spus-o și azi, la Cluj: Nu am uitat niciodată cine am fost înainte de a fi demnitar. Și nu voi uita nici după ce nu voi mai fi. Demnitățile trec, omenia rămâne. Sunt unul dintre voi. Și nu voi uita niciodată asta. România merită un președinte care să-i inspire pe ceilalți lideri să se schimbe, să fie mai buni, mai aproape de oameni. Vreau să fiu acel președinte. Cluj, mulțumesc! Peste 20.000 de oameni s-au adunat să fie alături de mine. Mulțumesc, Emil Boc!”, a încheiat el.