Crin Antonescu: „Puterea unui lider nu vine din discursuri, vine de la oameni”
:format(webp):quality(80)/http://www.b1tv.ro/wp-content/uploads/2025/03/crin-antonescu-1.jpg)
Într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook, Crin Antonescu a subliniat importanța solidarității și a unității sociale în momentele dificile. Aceste a menționat că adevărata putere a unui lider nu provine din birouri sau discursuri, ci din comunitatea de oameni care stau împreună „la bine și la greu”.
Antonescu a vorbit și despre provocările cu care s-au confruntat mulți dintre români în ultimele luni. Referindu-se la întâlnirea pe care a avut-o cu liberalii din sectorul 3, candidatul Coaliției la prezidențiale a subliniat „forța” care vine din „încrederea regăsită în viitor” și a reafirmat că adevărata ordine nu se construiește prin forță, ci prin „oameni care trag în aceeași direcție.”
„România merge înainte doar dacă mergem împreună!” – a conchis Antonescu, încurajându-și colegii de partid să continue să lupte pentru un viitor comun mai bun. Acesta a transmis un mesaj de unitate și de acțiune colectivă, reafirmând că succesul nu este o realizare individuală, ci rezultatul colaborării între oameni.