Crin Antonescu: PNL își asumă politic negocierea cu FMI și proiectul de buget pe 2014 (VIDEO)

Publicat: 05 11. 2013, 19:16

Crin Antonescu a afirmat, marți seară, în cadrul unei conferințe de presă, că Partidul Național Liberal își asumă politic negocierea făcută în numele Guvernului și proiectul de buget pe 2014.

Totodată, președintele PNL s-a arătat nemulţumit că reducerea CAS cu 3% va avea loc din iunie 2014, în loc de începutul anului viitor.

Având în vedere că dl. Chiţoiu primise un mandat politic din partea PNL, mandat care prevedea intenţia PNL şi demersurile pt scăderea CAS-ului cu 3 puncte procentuale, am vrut să facem lucrurile foarte clare”, a declarat Antonescu.

”PNL, ca partid de guvernare, trebuie să discute foarte clar şi deschis situaţia din acest moment, situaţia negocierilor. Decizia a fost că PNL îşi asumă politic negocierea făcută în numele Guvernului şi proiectul de buget pe anul următor”, a precizat el.

”Nu există o răspundere a PSD numai pentru pensionari şi o răspundere a PNL faţă de mediul privat, un Guvern răspunde pentru toţi cetăţenii ţării. PNL este un partid de dreapta, care îşi asumă răspunderea pentru tot ce este mai mult sau mai puţin reuşit într-o negociere, nu considerăm că trebuie să ne asumăm doar o parte din negociere. PNL şi-a manifestat cât se poate de evident identitatea de partid de dreapta, solidar în interiorul unui guvern şi a urmări programul de guvernare”, a susținut Antonescu.

Antonescu: PNL își asumă politic negocierea cu FMI