Crin Antonescu: PDL nu i-a contrapus lui Gigi Becali un om la care să țină mult partidul

Publicat: 02 11. 2012, 22:20

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri seară, că Gigi Becali nu are contracandidat din partea PDL un om la care partidul să țină mult, ”una dintre persoanele de vârf ale PDL”.

Mai mult, liderul liberal i-a luat apărarea europarlamentarului, spunând că este ”revoltător” să se prezinte lumea politică românească drept una „a perfectelor virtuţi” în care la un moment dat este introdus „virusul” Becali.

„Între timp am constatat că lui Gigi Becali, în colegiul unde candidează, nu-i mai este contrapus un om la care PDL ţine foarte tare, una dintre persoanele de vârf ale PDL. Probabil că Gigi Becali va fi votat, iar asta contează. Din punctul nostru de vedere, Gigi Becali este un om care are dreptul de a candida şi nu cred că sunt credibili cei care vin şi spun că s-a întâmplat o nenorocire. Este caraghios, ipocrit, chiar revoltător să prezinţi lumea politică românească drept o lume a excepţionalelor bune maniere, a perfectelor virtuţi, în care, la un moment dat, este introdus virusul Becali”, a spus Antonescu la o televiziune de știri, citat de Agerpres.

El a adăugat că, până la proba contrarie, crede că Becali este „mai onest, mai bine intenţionat, mai cinstit” decât majoritatea politicienilor cu care a avut de-a face. Antonescu a susţinut totodată că îl „revoltă” faptul că acum apar stenograme cu Becali din 2003, stenograme care nu sunt semnificative cu Sorin Blejnar, dar şi stenograme care îl pun pe fostul său coleg Valeriu Stoica „într-o lumină mincinoasă şi nefavorabilă, absolut degeaba”.