Crin Antonescu: Partenerii internaționali nu au evocat starea de izolare a României (VIDEO)

Publicat: 14 01. 2014, 20:37

Crin Antonescu a afirmat, marți seară, că niciun partener internațional nu a evocat starea de izolare a României.

”Președintele Traian Băsescu sau oricare altul are obligația de a face o pledoarie pentru apărarea statului de drept în România. Numai că Băsescu în această seară a fost foarte flagrant, s-a erijat într-un supraemisar al SUA, spunând altceva decât a spus Victoria Nuland. Niciun partener internațional nu a vorbit, nu a sugerat vreodată că România e cu un picior în prăpastie sau pe marginea prăpastiei. Partenerii României nu au evocat starea de izolare a României”, a declarat șeful Setantului.

”România nu poate fi în stare de izolare pentru că e parte de integranță care garantează ieșirea din izolare. Preocuparea pentru apărarea statului de drept e legitimă. În sensul acesta Nuland a vorbit despre interesul cetățenilor de a apăra statul de drept și o legislație democratică. Nu avem un stat de drept? Eu cred că da. Justiția nu dă deciziile pe care le crede de cuviință? Eu cred că le dă”, a afirmat el.

”Am spus că am dat un vot greșit cu privire la Codul penal, iar legea amnistiei nu va fi votată”, a precizat Antonescu.

”Băsescu a vorbit despre o măsură adoptată în PE de monitorizare a îndeplinirii criteriilor de la Copenhaga de măsuri represive. E o minciună fără precedent ca președintele să prezinte acest lucru românilor ca vizându-i. În comisia PE s-a votat un raport care să ceară verificarea în toate țările UE a modului în care sunt îndeplinite criteriile de la Copenhaga. Dar acest lucru nu afectează România. Nu e întâmplător faptul că Partidul Popular European a votat împotriva acestei rezoluții”, a continuat Crin Antonescu.

Președintele Traian Băsescu a declarat, marți seară, că România se află cu un pas în prăpastie din cauza atacurilor la justiție ale USL, iar România se află într-o stare de izolare. (Detalii AICI)
 

Crin Antonescu: România nu este izolată