Crin Antonescu: Nu se pune problema grațierii lui Adrian Năstase de către mine, președinte interimar

Crin Antonescu: Nu se pune problema grațierii lui Adrian Năstase de către mine, președinte interimar
Foto: dcnews.ro

Crin Antonescu a declarat, duminică, că nu se pune problema ca fostul premier Adrian Năstase să fie grațiat de către el, punând accentul pe calitatea sa de președinte interimar.

Nu se pune problema grațierii lui Adrian Năstase de către Crin Antonescu, președinte interimar, până în 29 iulie sau eventual până la alegeri. Dacă voi fi candidat pentru o campanie electorală pentru Președinție în România, voi spune foarte limpede„, a spus Antonescu, la Antena 3.

Acesta a adăugat că dorește să se încadreze în limitele interimatului său și că îl consideră pe Traian Băsescu, în continuare, președinte al României.

Am spus foarte clar că până în 29 iulie eu înțeleg să uzez limitat și numai la nevoie de toate prerogativele, cele mai importante de altfel există, prezidențiale. Pentru că nu sunt un președinte ales, pentru că îl consider încă, până la verdictul din 29 iulie, președinte pe Traian Băsescu, chiar dacă suspendat, și ca un act cum ar fi cel al grațierii implică asumarea unei răspunderi politice pe care și-o poate lua sau nu doar un președinte ales„, a încheiat Crin Antonescu.

Fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul Calității”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`