Crin Antonescu: Nu înţeleg de ce au fost trimise preşedintelui modificările statutului parlamentarilor

Publicat: 18 01. 2013, 13:19

Președintele PNL Crin Antonescu a vorbit, vineri, despre reducerea bugetului, dar și despre trimiterea statutului parlamentarului președintelui României Traian Băsescu, afirmând că nici șeful statului și nici Parchetul nu au competențe în legătură cu acest subiect.

„Am votat, în perspectiva reducerii schemei de personal, eliberarea pentru cei care sunt în cumul cu pensie sau pentru cei care sunt la vârsta pensionării. E vorba despre circa 36 de posturi din administrația Senatului, pentru a putea apoi să împărțin posturile rămase, care sunt destul de puține, într-un chip judicios, ținând cont și de proporționalitate, deci de mărimea grupurilor parlamentare, de numărul de senatori pentru care trebuie să lucreze acești experți, dar, pe de altă parte, și de o solicitare întemeiată a opoziției”, a spus Antonescu.

În legătură cu modificările statutului parlamentarului, trimise de ANI și Parchet președintelui Traian Băsescu pentru un aviz, Antonescu a declarat că nu are cunoștințe despre acest aspect și nu vede ce ar avea de spus șeful statului despre aceste modificări.

„Nu știam. Cred că în legătură cu ANI poate să existe o logică, pentru că ANI vizând aspecte de integritate și de incompatibilitate, ar avea un cuvânt de spus. Ce ar avea de spus și în ce calitate președintele României sau Parchetul, nu pot să înteleg. Instituțional, nici președintele și nici Parchetul nu cred că au vreo competență sau vreo calitate în acest subiect”, a precizat președintele PNL.

Totodată, co-președintele USL a menționat că luni vor fi convocate Birourile Permanente Reunite, iar marți se vor vota bugetele Camerei Deputaților și Senatului.

„Birourile Permanente Reunite ale celor două camere vor fi convocate pentru luni, ora 13.00. După aceea vom intra într-un program care înseamnă ședințe separate: marți, ale celor două camere pentru a-și aproba bugetele, iar miercuri pe Comisii”, a afirmat liberalul.

Crin Antonescu, despre reducerea bugetului și statutul parlamentarului

http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf

Embed: