Crin Antonescu, candidatul Alianţei Electorale România Înainte la prezidențiale, a declarat la Botoșani că susține reducerea numărului de parlamentari, însă este de părere că indemnizaţiile acestora şi ale miniştrilor din România ar trebui să fie mari, transmite Agerpres, potrivit G4Media.
El a declarat, vineri, că dacă va câștiga alegerile, ar susţine aplicarea rezultatelor referendumului privind reducerea numărului de parlamentari, dar a precizat că membrii celor două Camere ale Parlamentului au nevoie de venituri mai mari pentru a fi mai verticali.
„Nu e normal să plăteşti parlamentarii, miniştrii, primarii ca pe ospătari, pornind de la ideea lasă că le mai iese ceva. Nu, nu e corect aşa! Trebuie să îi plăteşti cum îi plăteşti pe magistraţi”, a spus Antonescu.
El a mai menționat că România va avea nevoie de un consens politic pentru a reduce numărul de parlamentari la 300, aşa cum prevedeau rezultatele referendumului consultativ realizat în 2009.