Crin Antonescu: Nu e cazul coabitării cu Băsescu, o nouă suspendare se face în funcţie de vot şi nu de UE

Crin Antonescu: Nu e cazul coabitării cu Băsescu, o nouă suspendare se face în funcţie de vot şi nu de UE

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă seara că nu se pune problema unei coabitări cu şeful statului, iar dacă acesta refuză nominalizarea lui Victor Ponta ca premier o nouă suspendare nu se va realiza în funcţie de poziţia liderilor europeni, ci a majorităţii USL.

„Nu e vorba de niciun fel de coabitare, până la urmă am fost acolo nu ca să ne întâlnim unii cu alţii, am fost acolo ca să ne întâlnim cu simbolul României unite, cu sărbătoarea naţională a României. Faptul că domnul Băsescu a avut un comportament din nou special, din nou nepotrivit, pentru noi nu e important”, susţine Antonescu.

De asemenea, el a reiterat faptul că şeful statului va trebui să accepte propunerea de premier a unei majorităţi parlamentare reprezentată de USL, pentru că în caz contrar se va ajunge la suspendarea sa din funcţie şi ulterior demiterea.

„Pot să fac pronosticul că de această dată cancelariile europene vor fi mai bine informate, că situaţia va fi foarte clară pentru toată lumea, dar – şi sper ca asta să nu fie socotită din nou o declaraţie antieuropeană, pentru că ar fi stupid – indiferent care ar fi reacţiile, noi tot asta avem de făcut. Cu alte cuvinte noi avem de ales între a ne conforma votului majorităţii compatrioţilor noştri pe care îi vom reprezenta dacă vom primi acest vot, sau declaraţiilor unora sau altora (…) Cred că nu e niciun fel de dilemă pentru niciun lider politic care se respectă”, a mai afirmat Antonescu, la Antena3.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`