Liderul PNL Crin Antonescu face lumină în scandalul referendumului, după ce în presă au apărut informații că acesta a declarat că ideea suspendării lui Traian Băsescu îi aparține lui PSD. Astfel, Antonescu a declarat că PNL și-a asumat împreună cu PSD referendumul, precizând că și decontul tot împreună și-l vor asuma.
În plus, Antonescu susţine că nu şi-a cerut scuze în şedinţa de partid şi că informaţiile care au apărut în presă nu sunt reale.
„Referendumul ni l-am asumat împreună cu PSD. Decontul îl asumăm tot cu PSD. Lucrurile acestea sunt intoxicări. Sursele mint, nu mi-am cerut scuze pentru că nu consider că am făcut ceva pentru a fi nevoie să-mi cer scuze”, a declarat joi după-amiază Antonescu.
Întrebat dacă îl va sancționa pe Ludovic Orban, după ce acesta a declarat joi că PSD a inițiat suspendarea președintelui Băsescu, Crin Antonescu a răspuns negativ.
„Orban nu riscă sancțiuni, nu cât sunt eu președinte”, a spus Antonescu.
”La nivel declarativ, toți liberalii spun că referendumul a fost un succes. Singura greșeală a fost acceptarea cvorumului, dar, cei care au acceptat, la Bruxelles, pragul de participare au fost cei de la PSD” a spus Orban la Digi24. Tot PSD a inițiat referendumul, prin urmare, liderului liberal nu i se pare normal să fie tras la răspundere PNL. (Detalii AICI)
Potrivit unor surse citate de B1 TV, Crin Antonescu ar fi declarat joi, în cadrul ședinței PNL, că ideea suspendării lui Traian Băsescu a aparținut PSD, iar PNL nu a făcut altceva decât să o susțină. (Detalii AICI)