Crin Antonescu: Moțiunea de cenzură a PNL la adresa actualei guvernări va fi depusă în jurul datei de 20 mai
Liderul PNL, Crin Antonescu, a anunțat, miercuri, că moțiunea de cenzură preconizată de liberali la adresa actualei guvernări va fi depusă în jurul datei de 20 mai, relatează Agerpres.
„În această seară (n.r. miercuri) vom avea în conducerea partidului o ultimă discuție. Probabil, proceduri care presupun un timp în Parlament vor fi declanșate în cursul acestei săptămâni”, a declarat Crin Antonescu.
Acesta a afirmat că nu știe în prezent dacă această moțiune va fi semnată și de PDL.
„Domnul Stolojan și domnul Blaga, alți lideri ai PDL, ne-au asigurat, însă că o vor susține. Cum o vor face, rămâne de văzut”, a indicat Antonescu.