Crin Antonescu: Mircea Diaconu nu va rezolva nimic. BEC se va raporta la sentința ICCJ

Publicat: 22 03. 2014, 14:52
Foto: romanialibera.ro

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la Brăila, că Mircea Diaconu probabil va strânge semnăturile de susţinere pentru a-şi depune candidatura la europarlamentare, însă BEC se va raporta la sentinţa ICCJ şi fostul liberal nu va rezolva nimic, relatează Mediafax.

„Omul are dreptul de a alege, ca persoană individuală aceste forme (…) Eu înţeleg dorinţa domnului Diaconu de a dovedi că nu e vinovat. Dar de fapt nu asta se va discuta acum, chiar dacă domnul Diaconu va strânge semnăturile şi se vor duce la BEC. BEC se va raporta la o sentinţă a Înaltei Curţi şi nu se va rezolva nimic”, a spus Antonescu.

De asemenea, național-liberalul a a susţinut că Mircea Diaconu a beneficiat de toată susţinerea partidului în momentul în care nu era vorba despre o problemă legată de o sentinţă definitivă a ICCJ.

„PNL nu l-a alungat aşa, pur şi simplu, pe domnul Diaconu, pe care îl preţuim şi pe care am arătat în tot acest timp de când a venit în PNL că îl preţuim, gândiţi-vă totuşi că l-am propus şi l-am susţinut senator pe domnul Diaconu, că eu l-am propus pe domnul Diaconu ministru din umbră şi ministru din soare, când am venit la lumină, când am făcut un Guvern, şi a fost ministru al PNL, într-un partid în care existau mai mulţi pretendenţi la această postură”, a precizat liderul PNL.