Crin Antonescu, la Constanța: Alegerile europarlamentare, un examen major pentru PNL (VIDEO)

Crin Antonescu, la Constanța: Alegerile europarlamentare, un examen major pentru PNL (VIDEO)
Foto: B1 TV

Președintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat, vineri, la Constanța, că alegerile europarlamentare reprezintă un examen major pentru partidul său.

”În aceste întâlniri la care am participat, la Bacău, Prahova și săptămâna viitoare la Vâlcea, e vorba de situația politică, mai ales de discuții care țin de pregătirea și organizarea perioadei următoare, mai ales pregătirea campaniei pentru alegerile europarlamentare”, a afirmat Antonescu.

”PNL nu are probleme speciale în a se adapta la situația sa actuală de partid de opoziție. A fost un moment delicat, am discutat destul înainte de a se întâmpla ce s-a întâmplat. Nu e vorba de eforturi pe care conducerile locale sau cea națională pe care le-ar face de a convinge oameni să nu plece. E un moment în care ne rearanjăm tacticile și strategiile, ne reorganizăm, ne regrupăm. Putem face față situației actuale”, a precizat liderul PNL.

”Avem subiecte imediate importante: avem un nou Guvern într-o situație constituțională încă neclară, avem decizii de luat și la nivel parlamentar. Sunt importante și discuțiile despre ceea ce urmează până la alegerile europarlamentare. (Alegerile europarlamentare) sunt un exam major cu încărcătură mult mai mare decât le-au avut altădată acest tip de alegeri. În scena politică din România aceste alegeri au și alte semnificații și consecințe care țin de alegerile prezidențiale din acest an”, a arătat Crin Antonescu.

Crin Antonescu: Alegerile europarlamentare, un examen major pentru PNL

Urmăriți B1TV.ro și pe
`