Crin Antonescu: Interceptările trebuie să fie posibile doar cu mandat de la judecător ca să evităm abuzuri

Crin Antonescu: Interceptările trebuie să fie posibile doar cu mandat de la judecător ca să evităm abuzuri

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că interceptările trebuie să fie posibile doar cu mandat de la judecător, pentru a fi evitate abuzurile.

Antonescu a fost întrebat care a fost motivul pentru care a fost eliminată din textul propunerii de revizuire prevederea conform căreia procurorii pot dispune interceptări pentru 48 de ore, în condiţiile în care acest mecanism a fost convenit în USL.

„S-a eliminat din Constituţie, nu s-a eliminat din legislaţia care există, nu s-a eliminat din Codul penal, nu s-a eliminat din Codul de procedură penală, nu în Constituţie se rezolvă toate aceste lucruri. Articolul s-a eliminat pentru că a fost socotit superflu. În acest moment, în condiţiile generale reglementate, procurorii pot face toate acele lucruri pe care le-au făcut până acum şi le fac înainte (…)judecătorul este sursă de mandat, judecătorul este cel care dă mandatul, peste tot. Şi cu mandat de la judecător ascultaţi cât vreţi, arestaţi cât vreţi, percheziţionaţi cât vreţi, dar cu mandat de la judecător, pentru altfel intrăm în abuzuri”, a susţinut Antonescu, potrivit Mediafax.

Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat, marţi, o serie de amendamente prin care se precizează că interceptările se pot face numai în cursul procesului penal, fiind eliminat textul care oferea procurorului dispunerea măsurii 48 de ore.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`