Crin Antonescu îl face „nerușinat” pe Ponta și-l laudă pe Ciolacu: „Mulţumesc, Marcel!” (VIDEO)
:format(webp):quality(80)/http://www.b1tv.ro/wp-content/uploads/2025/03/crin-antonescu-2-1619x1080.jpg)
Crin Antonescu, candidatul PNL-PSD-UDMR la prezidențiale, l-a făcut nerușinat pe fostul lider PSD Victor Ponta, candidat și el, după ce acesta l-a atacat pe premierul Marcel Ciolacu, actualul președinte PSD, deși el l-a primit în partid și l-a făcut deputat.
Antonescu: Ponta dă dovadă de nerușinare
„Un candidat (…) care a fost adus recent de dl Ciolacu în PSD şi făcut deputat PSD de Dâmboviţa, care a fost consilierul economic al premierului Ciolacu, are neruşinarea să spună că ăsta e un guvern foarte prost, că România are un deficit îngrozitor şi că nu are cum să rămână Ciolacu premier și aduce el pe cineva competent, că e Georgescu, dacă ciupim de la Georgescu, că cine ştie cine…”, a declarat Crin Antonescu, aflat în campanie în Dâmboviţa.
Acesta a ținut apoi să precizeze că el nu e un trădător și „eu n-am abandonat pe nimeni niciodată, eu n-am înşelat pe nimeni niciodată”.
Crin Antonescu: Vreau să-i mulțumesc lui Marcel Ciolacu
„Vreau să-i mulţumesc lui Marcel Ciolacu, ca preşedinte PSD, pentru că, împreună cu ceilalţi lideri ai coaliţiei, Ilie Bolojan, Kelemen Hunor, Varujan Pambuccian,mi-a făcut o propunere, am acceptat-o, am intrat într-o acţiune politică şi de atunci a fost un partener corect
Mulţumesc, Marcel!”, a mai susținut Crin Antonescu, precizând apoi că Ciolacu „a fost un premier bun”.