Crin Antonescu este prieten cu jurnaliștii doar în fața oficialilor, în restul timpului îi face „nesimțiți” (VIDEO)

Crin Antonescu este prieten cu jurnaliștii doar în fața oficialilor, în restul timpului îi face „nesimțiți” (VIDEO)

Vizibil deranjat de întrebările jurnaliştilor, nervii liderului liberal Crin Antonescu au cedat din nou. El a scăpat o jignire la adresa reprezentanţilor presei. S-a întors cu spatele la camerele de luat vederi şi i-a numit pe reporteri nesimţiţi.

Și nu e prima reacție de acest gen, pe care Antonescu o are la adresa jurnaliștilor.

Cu toate acestea, vineri, în prezența președintelui Senatului din Olanda, Crin Antonescu spunea despre jurnaliștii români că sunt prietenii lui.

„Ah, sunt foarte liniștiți! Cei mai buni prieteni ai mei”, a răspuns Antonescu întrebat de Fred de Graaf dacă în fiecare zi este alergat de presă pe cordidoarele Parlamentului.

Joi, președintele Senatului era de altă părere, făcându-i nesimțiți pe jurnaliștii prezenți la Parlament.

Preşedintele Partidului Naţional Liberal a mai făcut crize de nervi și cu alte ocazii, chiar în timpul unei conferințe transmise în direct pe data de 19 decembrie.

La doar o zi distanţă, preşedintele PNL a fost din nou iritat de modul în care a fost interpretată invitaţia pe care i-a făcut-o preşedintelui Traian Băsescu, la şedinţa de investire a Guvernului.

„Dacă suntem extraordinar de nervoşi şi dorim să nu respectăm protocolul obişnuit şi să nu-l chemăm şi pe preşedinte la această şedinţă, atunci poate depunem jurământul în Parcul Cişmigiu, nu la preşedinte, că suntem supăraţi”, a spus atunci Crin Antonescu.

Liderul liberal a ales la un moment dat să fugă la propriu de jurnaliști.

Antonescu, ieri prieten cu presa, azi dușmanul lor

Embed:

 

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`