Liderul PNL a declarat, luni, în urma întâlnirii cu Victor Ponta, că partidul său nu acceptă inventarea unor noi posturi de vicepremieri pentru un anumit partid.
”Lucrurile sunt clare. PNL are un mandat care e foarte clar formulat. PNL a votat cu Klaus Iohannis la Interne și vicepremier. Nu avem ce negocia atâta vreme cât primul ministru a spus că este de acord”, a declarat Antonescu.
”Și așa Guvernul este prea mare și o discuție de la zero cu un guvern mai scurt oricând se poate face. Nu putem să acceptăm inventarea unui nou post de vicepremier pentru un anumit partid. Primul ministru trebuie să ia o decizie ceva mai repede pentru că suntem într-o situație de criză în Guvern pentru că sunt trei miniștri demisionari”, a afirmat liderul PNL.
”Situația nu poate să continue. Propunerea e în cadrul regulamentului, persoanele au fost agreate. Dacă Ponta vrea în continuare Guvern cu liberalii facem modificările în Parlament. Dacă nu, poate să numească interimari oameni din PC, din PSD, de pe stradă”, a continuat el.
”Primul ministru trebuie să ia o decizie: respectă în continuare principiile alianței sau ia o altă decizie pentru care este responsabil”, a mai spus președintele liberalilor.
”PNL nu iese de la guvernare. Acesta este mandatul nostru. Sper ca primul ministru să nu se afle în eroare și să spere că tragerea de timp va provoca neînțelegeri în PNL. Demisiile miniștrilor sunt date la primul ministru”, a precizat Crin Antonescu.