Crin Antonescu, despre declarația lui Radu Câmpeanu: „Rău nu-mi face, poate să-mi producă dezgust”

Publicat: 16 06. 2012, 14:07
Foto: evz.ro

Replici dure între liderul PNL Crin Antonescu şi preşedintele fondator al partidului, Radu Câmpeanu. Antonescu spune că a simţit dezgust atunci când a văzut declaraţiile lui Radu Câmpeanu legate de faptul că este mult prea tânăr pentru a ajunge preşedinte. Mai mult, liderul PNL a declarat că regretă că partidul nu dă oameni afară din partid.

Rău nu-mi face, poate să-mi producă dezgust. E dreptul domniei sale, dar am de spus un lucru – Radu Câmpeanu, în 1992, era să scoată din istorie acest partid (…). Am o părere foarte proastă despre aceşti oameni, nu-mi fac rău mie, ci PNL-ului. Singura mea părere de rău e că nu sunt un om suficient de dur să-i dau pe uşă afară.”, a declarat liderul liberalilor, potrivit ziare.com.

Mai mult, liderul PNL a susţinut că oameni ca Radu Câmpeanu „au stat deoparte”, atunci când el se lupta cu regimul Băsescu.

Replica lui Crin Antonescu vine ca urmare a declaraţiei dure făcute de Radu Câmpeanu la adresa sa.

 „Nu știu dacă poporul roman îl va vota pe Crin Antonescu. Nu cred că poporul român îl va vota pe Crin Antonescu. Mai ales după experiența cu Băsescu, nu vor vota un om care nu are prestanța și echilibrul necesar. Acestea sunt aduse de o anumită vârstă. Nu poți deveni președinte al unei țări dacă nu ai împlinit 55 de ani”, a declarat Câmpeanu.