Crin Antonescu, despre comisia Călărași: Am discutat cu Ponta în treacăt despre asta, probabil se va lua decizia

Crin Antonescu, despre comisia Călărași: Am discutat cu Ponta în treacăt despre asta, probabil se va lua decizia

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, joi seară, că în cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu premierul Victor Ponta la Guvern, s-a discutat „în treacăt” despre Comisia de anchetă Călăraşi.

El a precizat că nu s-a hotărât asupra acesteia, dar că foarte probabil o decizie se va lua şi în PNL. „Despre comisie s-a discutat în treacăt. Decizia nu s-a luat, e foarte probabil că o decizie se va lua şi în PNL, probabil luni-marţi”, a spus Crin Antonescu la Digi24, referindu-se la întâlnirea pe care a avut-o cu Victor Ponta.

Antonescu a mai spus că nu s-a negociat nimic, nu s-a împărţit preşedinţia comisiei, dar a spus că, în mod normal, aceasta va reveni PSD, pentru că are cel mai mare număr de parlamentari.

Crin Antonescu a mai spus că propunerea sa Ilie Sârbu să fie preşedintele acestei comisii nu a fost o glumă şi că nu înţelege de ce a fost văzută astfel.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:04 - Un avion care a decolat din București și avea destinația Zurich, a efectuat o aterizare de urgență în Austria. Care a fost motivul
23:43 - Obiectivele trasate de Marcel Boloș după revenirea la MIPE: Să simplificăm accesul la bani europeni, să semnăm contractele pentru 2021-2027, să deblocăm PNRR, să descentralizăm fondurile
23:29 - Care au fost destinațiile preferate ale bucureștenilor, clujenilor sau ieșenilor în 2024? Locațiile care au fost cel mai vizitate anul acesta
23:16 - Claudiu Năsui, după audierea noului ministru de Finanțe: „2025 ne va aștepta cu creșteri imense de taxe”
22:58 - Marcel Ciolacu, întrebat despre facturile zborurilor plătite de Nordis: I-am scris lui Moș Crăciun și sunt ferm convins că pe 25 o să mi le lase sub brad
22:49 - Elena Lasconi, reacție după investirea noului Guvern: „România nu se poate schimba în bine cu aceiaşi oameni la butoane”
22:49 - Diana Buzoianu critică strategia candidatului comun PSD – PNL – UDMR la prezidențiale: Îl puneți pe candidatul suveranist împotriva întregului sistem, exact povestea pe care a vrut să o vândă Georgescu (VIDEO)
22:26 - Imobil din Eforie Nord, transformat într-un cămin de bătrâni ilegal. Nouă pensionari au fost identificați de polițiști
22:22 - Marcel Ciolacu, după învestire: Dobânzile externe la care se împrumută România au început deja să scadă. Prin instalarea noului Guvern, închidem orice spațiu de instabilitate după o lună marcată de multă tensiune (VIDEO)
21:54 - Cătălin Manea: Clasa politică ar trebui să înțeleagă mesajul tuturor românilor. Este timpul să oprim atacurile și mascarada (VIDEO)