Crin Antonescu a comentat duminică decizia lui Traian Băsescu de a-și lua toată arhiva de la sediul PDL, în urma anunțului de fuziune cu PNL, arătând că probabil a fost o glumă proastă din partea președintelui.
„Probabil a fost o glumă mai proastă, cum i se întâmplă domnului președinte, unu, pentru că și în vara lui 2012, atunci când ne-a solicitat să-și sigileze biroul și să-și lase toate arhivele de la Cotroceni, am fost de acord imediat. Doi, pentru că nu eu voi merge în biroul lui Băsescu de la Modrogan”, a afirmat fostul președinte al PNL pentru B1 TV.
„Ieri mi-am luat arhiva, să ştiţi că până ieri am avut arhiva personală de la Ministerul Transporturilor şi Primăria Capitalei în Modrogan 1. Dar fiindu-mi teamă că acolo ajunge Crin Antonescu m-am văzut nevoit s-o iau. Arhiva încă mai era o legătura a mea cu partidul şi ştiam c-o s-o iau cândva, dar nu eram hotărât s-o iau aşa repede. Aflând concesiile uriaşe şi modul cum PDL a fost pus pe tavă unei istorii şi nu unei realităţi am hotărât s-o iau s-o mut la PMP”, a spus președintele la Congresul Femeilor Populare din PMP, de la Sinaia. (Detalii AICI)