Crin Antonescu: Dacă nu ar fi fost alegeri într-un tur, PDL ar fi câștigat mai puțin decât a câștigat totuși

Publicat: 11 06. 2012, 11:22

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat luni că PDL a avut de câștigat de pe urma sistemului de vot într-un singur tur, precizând că dacă sistemul de votare ar fi fost diferit, democrat-liberalii nu ar fi obținut atâtea mandate.

PDL a profitat de această lege a votului într-un singur tur. Dacă nu ar fi fost alegeri într-un tur, PDL ar fi câștigat mult mai puțin decât a câștigat totuși”, a spus Antonescu.

Liderul liberalilor a afirmat că „lucrurile merg foarte bine, USL câștigă peste 30 de județe”, adăugând că psihologic vorbind, „guvernul are o legitimitate de necontestat. Probabil că această majoritate va fi întărită, nu știu dacă numeric, dar sigur psihologic”.