Crin Antonescu: „Cred că sunt un lider mai credibil decât Mihai Ungureanu, în momentul de față”

Publicat: 23 04. 2012, 20:46

Invitat luni în emisiunea „Sub semnul întrebării, difuzată de B1 TV, președintele PNL, Crin Antonescu, a comentat inițiativa premierului Mihai Ungureanu de a forma o nouă mișcare politică, precizând că ar fi foarte greu, însă necesar pentru Românie.

Liderul liberalilor a mai spus că se consideră, în momentul de față, mai credibil decât Ungureanu.

„Apariția unei forțe politice noi ar face bine scenei politice romanesti, numai că suntem într-un fel de cerc vicios. Este foarte greu ca o asemnea formațiune să apară de la firul ierbii, să fie autentică. Mișcări politice de genul Ungureanu în ipostaza sa actuală nu au șanse de credibilitate și de succes semnificativ pentru că ele nu vin ca ceva nou, vin de la Cotroceni, de la Băsescu și de la structurile care i-au susținut pe Băsescu și Ungureanu la putere”, a declarat Antonescu.

Întrebat dacă se consideră un lider mai credibil decât premierul Ungureanu, Antonescu a răspuns că el este pentru că are toate datele necesare.

„Cred că sunt mai credibil decât Ungureanu în momentul de față. Pentru că eu conduc un partid care există , nu imaginar, care are un electorat bine stabilit, am proiecte politice pe care le-am susținut, pentru ca m-am confruntat cu electoratul inclusv într-o luptă prezidențială. MRU nu este un lider politic pentru că nu are datele pe care o asemenea condiție le presupune, este într-o poziție de administrator, numit de președinte.  Avem un personaj foarte bine plasat mediatic, are resurse de a se dezvolta”, a mai spus Antonescu.

Crin Antonescu: Sunt mai credibil decât Ungureanu

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " />