Președintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, marți, la Parlament, că grupul parlamentar PNL este împotriva legii amnistierii și optează pentru un vot deschis.
„În cazul în care majoritatea va decide pentru un vot secret, liberalii se vor retarge de la vot”, a spus Crin Antonescu.
Totodată, și grupurile parlamentare ale PDL şi PPDD au anunţat că vor vota, marţi, la sesiunea de vot final, împotriva Legii amnistierii şi graţierii unor pedepse de până la 7 ani.
„Din punctul de vedere al PNL, această lege considerăm că nu e oportună în acest moment. Grupul liberal va vota împotrivă”, a declarat în plen liderul deputaţilor PNL, George Scutaru, la dezbaterile generale asupra proiectului de lege.
Proiectul de lege are caracter organic, Camera Deputaţilor fiind forul decizional.
Comisia juridică a Camerei a dat, luni seară, raport favorabil proiectului de lege privind amnistierea, cu majoritate de voturi, înregistrându-se patru voturi „împotrivă”.