Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că Traian Băsescu, a încălcat Constituţia „în spirit” prin recentele declaraţii, și că este foarte posibil să o încalce și la alegerile parlamentare, dar nu în măsura în care s-ar putea discuta despre suspendarea sa.
„Mă aşteptam. Cred că nu sunt singurul, ba chiar între noi puţini au fost convinşi că Traian Băsescu va proceda de această dată ca un preşedinte pe deplin constituţional, deci fără implicare în campania electorală”.
Întrebat dacă i se pare că preşedintele Traian Băsescu a încălcat Constituţia, Antonescu a precizat că, „în spirit”, şeful statului a făcut acest lucru.
„În spirit, da, dar nu în măsura în care am putea de pildă să discutăm despre o suspendare (…), în spririt, însă, da”, a spus Antonescu, la Antena 3.
De asemenea, liderul PNL a precizat că se așteaptă ca Traian Băsescu să încalce Constituția și la parlamentare.
„Mă aştept ca Traian Băsescu să nu respecte votul de la 9 decembrie, iar noi trebuie să răspundem la întrebarea, >. A ne face după 9 decembrie, dacă ignoră rezultatul alegerilor, că coabităm este o chestiune care pe mine nu mă interesează şi nu ar trebui să intereseze pe nimeni. Dacă cineva încearcă să-şi bată joc de votul românilor plecăm acasă sau încercăm să terminăm cu acel cineva”, a precizat Crin Antonescu.