Crin Antonescu: Avem nevoie de toate voturile posibile, ca să nu depindem de UDMR la modificarea Constituției

Crin Antonescu: Avem nevoie de toate voturile posibile, ca să nu depindem de UDMR la modificarea Constituției

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, cu ocazia lansării candidaților de la Sinaia, că miza alegerilor parlamentare din 9 decembrie o reprezintă obţinerea a cel puţin două treimi din numărul membrilor viitorului Parlament, astfel încât modificarea Constituţiei să nu se realizeze prin negocieri cu UDMR.

„Ne trebuie aceste voturi pentru a nu depinde, să zicem, de UDMR care să vină cu cine ştie ce pretenţii”, a justificat preşedintele PNL, citat de Mediafax.

Antonescu a susţinut că miza parlamentarelor nu o mai constituie obţinerea a 50% plus unu din numărul senatorilor şi deputaţilor din viitorul legislativ, susținând că USL are nevoie de „toate voturile posibile”, astfel încât Uniunea să nu fie condiționată de  UDMR pentru o viitoare modificare a Legii fundamentale.

„Avem nevoie de foarte multe voturi, de cât mai multe voturi, de toate voturile care se pot corect şi democratic obţine, pentru că nu e vorba doar de miza lui 50% plus un vot, ci este vorba de miza a două treimi dintre voturile din Parlament”, a declarat președintele PNL.
Crin Antonescu a precizat că noua formă a Constituţiei trebuie să aibă baze „cât mai temeinice şi cât mai durabile”.

„Trebuie foarte limpede lămurită chestiunea Executivului. Noi, liberalii, văd că cu ajutorul lui Dumnezeu şi social-democraţii de la o vreme, ne ducem din ce în ce mai mult spre ideea de limitări clare între reprezentare, care este a preşedintelui, şi putere executivă care este a Guvernului sub controlul Parlamentului. Da, dacă cetăţenii români doresc să păstreze şansa, privilegiu, plăcerea de a alege ei un om, un preşedinte, atunci acela are putere deplină de reprezentare pentru o naţiune, pentru stat, de reprezentare. Decizia, şi deciziile executive sunt în Guvern sub controlul exclusiv şi direct al Parlamentului, puterea legislativă este la Parlament”, a explicat liderul PNL.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)