Crin Antonescu atacă grupul lui Tăriceanu: Niște bieți pripășiți la ușa lui Ponta
Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, atacă grupul format de Călin Popescu Tăriceanu, afirmând că membrii Grupului pentru Păstrarea Identităţii Liberale sunt ”niște bieți pripășiți la ușa lui Victor Ponta”, relatează B1 TV.
Mai mult, el a precizat că liberalii trebuie să decidă dacă vor să rămână în pertid sau să facă parte dintr-un grup.
„Eu, personal, dar nu mai e din fericire pentru mine responsabilitatea mea practică, executivă, eu cred că în orice partid serios fiecare membru, cu atât mai mult un parlamentar, pentru că e vorba de câţiva parlamentari, trebuie să răspundă la întrebarea următoare: sunt în acest partid? Sau sunt într-o organizaţie, partid, asociaţie, care luptă împotriva propriului meu partid. Tăriceanu şi ceilalţi îşi pot lua oricâte nume pompoase de grupuri, de iniţiative, de identitate, de salvare. Sunt nişte bieţi pripăşiţi la uşa PSD, care execută dispoziţii de partid ale PSD, iar cei care se asociază cu aşa ceva este evident că nu mai au nimic comun cu PNL, ci sunt adversari declaraţi ai acestuia. Din acest punct de vedere, pentru mine lucrurile sunt foarte simple şi sper să fie simple, cel puţin până la Congres, imediat după Congres şi pentru conducerea partidului care va fi aleasă atunci”, a afirmat Antonescu.
Antonescu a menţionat că a luat parte la şedinţa grupului PNL din Senat, unde a explicat colegilor deciziile pe care le-a luat, precizându-le că „nu există niciun alt motiv, nici intern, nici extern, nici văzut, nici nevăzut” decât cele anunţate public la momentul prezentării deciziei de a se retrage din cursa prezidenţială.