Candidatul Alianței ”România Înainte”, Crin Antonescu, a precizat că își dorește ca prima vizită externă, în calitate de președintele României, să fie în Statele Unite ale Americii.
Antonescu a precizat într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook că relația cu SUA trebuie resetată.
“Relația cu Statele Unite ale Americii trebuie resetată
În calitate de președinte, îmi doresc ca prima deplasare externă să fie în SUA, alături de oameni de afaceri americani care au interese economice la noi.
Mai mult, vreau să organizăm o dezbatere cu reprezentanții comunității de afaceri americane din România, la Palatul Cotroceni. Le voi prezenta un plan pentru consolidarea generală a relațiilor cu SUA.
Ce se întâmplă acum cu vizele nu e din vina noastră. Dar e de datoria noastră să facem mai mult.
E o temă pe care mi-o asum personal”, este mesajul publicat pe pagina de Facebook a lui Crin Antonescu.