Crin Antonescu a fost ales în funcția de președinte al Senatului. Noul Birou Permanent al Camerei a fost validat
Crin Antonescu a fost ales, miercuri seară, în funcția de președinte al Senatului, cu 136 de voturi „pentru” şi 9 „împotrivă”, iar noul Birou Permanent a fost validat de către plenul acestei Camere.
Crin Antonescu a fost singurul candidat la funcţia de şef al Senatului. Grupurile parlamentare din Senat au făcut o singură propunere pentru funcția de președinte al Camerei Superioare, pe liberalul Crin Antonescu.
Grupurile parlamentare ale PSD, PNL, PC l-au propus, miercuri, pe senatorul liberal Crin Antonescu pentru funcţia de preşedinte al Senatului.
Liderii grupurilor senatoriale PDL, PP-DD şi UDMR nu au făcut nicio propunere pentru acestă funcţie, notează Mediafax.
De asemenea, plenul a validat, prin vot cu bile, noul Birou Permanent al acestui for, din care fac parte ca vicepreşedinţi, din partea PSD, Nicolae Moga, Cristian Dumitrescu şi Florin Constantinescu, iar din partea PC Vasile Nistor.
Pentru posturile de secretari ai Senatului au fost aleşi Ion Rotaru (PSD), Mario Ovidiu Oprea (PNL), Alexandru Pereş (PDL) şi Haralambie Voichiţoiu (PPDD), iar pentru cele de chestori Ioan Chelaru (PSD), Marius Nicoară (PNL), Dumitru Pelican (PC) şi Verestoy Attila (UDMR).