Crin Antonescu: 35 de consilii județene și 27 de primării reședință de județ revin USL
Co-președintele USL Crin Antonescu a declarat luni dimineață într-o conferință de presă că în 35 de județe consiliul județean revine în mod cert formațiunii USL, încă două având o situație deocamdată neclară. Ca număr al primăriilor, numărătoarea Uniunii Social Democrate a arătat că 27 de primari aleși în reședințele de județ sunt membri ai USL, pe când PDL a câștigat 10 primării și UNPR una.
“Nu suntem în posesia datelor finale, dar putem cu certitudine în acest moment să discutăm despre bilanțul acestor alegeri la nivelul conducerii județelor și la nivelul municipiilor reședință de județ. Există încă județe în care situația, numărătoarea, de fapt rezultatul final nu sunt decise, Cluj și Neamț. Abstracție făcând de aceste două județe, practic Uniunea Social Liberală a câștigat toate județele, mai puțin două, pe care după toate numărătorile le-a câștigat Partidul Democrat, PDL, Alba și Arad, și de asemenea cele două județe cu populație majoritar maghiară, pe care le-a câștigat UDMR-ul. Asta înseamnă că practic sunt 35 de județe certe conduse de Uniunea Social Liberală din 41 și încă două în care sperăm, cel pu™in în unul, la Cluj, să ne revină președenția consiliului județean. De asemenea, pe numărătorile și pe estimările paralele din acest moment, la primării reședință de județ sunt 27 care aparțin USL și 10 PDL-ului, unu UNPR-ului,” a declarat Crin Antonescu.
“E clar că suntem în fața unei victorii categorice a Uniunii Social Liberale,” a mai spus acesta.
Victor Ponta a adăugat că votul politic de duminică a legitimat guvernul USL. Alianța a adus mai mult celor trei partide decât dacă ar fi mers separat, toate obținând cel mai bun rezultat de până acum. și s-a dovedit că guvernul poate organiza alegeri corecte – numărul mare de incidente raportate demonstrează că forțele de ordine nu mai întorc spatele neregulilor.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf