Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat definitiv pe Costică Dobre, fost candidat PSD la funcţia de primar în comuna brăileană Şuţeşti, la doi ani de închisoare cu suspendare pentru proxenetism. Fratele său, Ioniţă Dobre, va executa 4 ani şi 6 luni de închisoare pentru trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism şi iniţierea unui grup infracţional organizat. Soţia lui Ioniţă, Dana Gabriela, a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de minori şi trafic de persoane.
Costică Dobre a încheiat cu procurorii DIICOT un acord de recunoaştere a vinovăţiei, acceptând pedeapsa cu suspendare, precizează Adevărul.
Judecătorii au dispus confiscarea sumelor provenite din exploatarea a nouă tinere şi două minore, în total peste 125.000 euro, şi i-a obligat pe traficanţi să le plătească victimelor suma de 6.000 euro drept daune morale.
Procurorii susţin că membrii grupării au bătut şi violat tinerele şi minorele pe care le racolau, în încercarea de a le convinge să se prostitueze.
Una dintre fetele obligate să practice prostituţia a încercat să scape de proxeneţi, sărind de la etajul al doilea al imobilului în care era ținută şi s-a rănit grav, fiind la un pas de moarte. Ea i-a anunțat ulterior pe polițiștii greci, astfel încât Ioniţă Dobre a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru trafic de persoane şi tentativă de omor.
În aprilie 2016, PSD-știi brăileni au discutat situația lui Costică Dobre și au ajuns la concluzia că acesta trebuie să rămână candidat la primăria comunei Şuţeşti, deşi fusese pus sub acuzare în dosarul de proxenetism şi trafic de minori.