Corupția din Primăria Capitalei, greu de egalat: 5 din 7 edili, suspendați din funcții după ce au fost acuzați de DNA
Corupția din Primăria Capitalei atinge cote greu de egalat. Din cei 7 edili, primarul general și cei 6 de sector, doar doi mai sunt în libertate, dar și aceștia au trecut pragul DNA de câteva ori.
Robert Negoiță (Sector 3) și Rareș Mănescu (Sector 6) sunt singurii primari încă în funcție.
Sorin Oprescu, edilul suspendat al Primăriei Capitalei, a fost reținut în data de 5 spre 6 septembrie 2015 pentru luare de mită. Ulterior, pe 20 noiembrie 2015, Sorin Oprescu a fost trimis în judecată, fiind acuzat că a condus un grup infracțional organizat, constituit de directorul Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane, Bogdan Cornel Popa, care avea ca scop săvârșirea de infracțiuni de corupție, mai precis dare și luare de mită, din sume provenite din bugetul municipalității.
După mai multe luni petrecute la Beciul Domnesc și în arest la domiciliu, primarul suspendat al Capitalei se află sub control judiciar. Între timp, acesta și-a reluat activitatea de medic la Spitalul Universitar de Urgență București.
Amintim că Solomon Wigler, fostul consilier al lui Sorin Oprescu, a recunoscut că a luat mită pentru intervenţii în aprobarea unor Planuri Urbanistice Zonale, acesta fiind condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare.
Sectorul 1 – Andrei Chiliman a fost suspendat din funcția de edil după ce procurorii anticorupție l-au acuzat de constituire de grup infracțional organizat și complicitate la trafic de influență în formă continuată, acesta fiind urmărit penal în mai multe dosare.
În iunie anul trecut, Chiliman a fost reținut de procurorii DNA, dar în prezent se află sub control judiciar.
Sectorul 2 – Neculai Onțanu, unul din greii UNPR, a fost reținut miercuri seară, 23 martie, pentru luare de mită și va fi prezentat Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de arestare.
Sectorul 4 – Cristian Popescu Piedone s-a autosuspendat din funcția de primar după scandalul izbucnit supă incendiuld e la clubul Colectiv. Piedone a fost acuzat de abuz în serviciu și fals intelectual.
Procurorii susțin că, pentru a autoriza funcționarea, Cristian Popescu Piedone a emis cele două acte administrative prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului în sensul că SC Colectiv Club SRL ar fi îndeplinit cerințele legale necesare avizării.
Piedone a stat câteva săptămâni în Arestul Capitalei, el fiind cercetat în acest moment în libertate.
Sectorul 5 – controversatul Marian Vanghelie a fost suspendat din funcția de primar după ce procurorii DNA l-au acuzat că taxa cu 20% contractele primăriei pe care a păstorită anid e zile.
Vanghelie a fost reținut în luna martie a anului trecut, petrecându-și luni bune la Beciul Domnesc. El este acum judecat acum sub control judiciar.